Inimile se nasc din durere


Oamenii spun că scriu cu durere și despre durere. Unii zic că sunt prea prinsă acolo iar alții tac. Dar am să îți zic astăzi ceva, ceva ce unii oameni uită. Durerea atinge inimi, pentru că inimile se nasc din durere. 

Poate nu știai, poate nu ai vrut să observi asta niciodată dar orice om duce în spate o poveste. Prea puține povești sunt fără cicatrici, fără inimi ciobite, fără suflete zdrențuite. Știi de ce? Pentru că esența omului e sufletul. Și știi de ce sufletul suferă? Pentru că iubește.

Ieri m-am uitat la Cenușăreasa. M-a întrebat cineva: dacă ar trebui să o descrii pe Cenușăreasă într-un singur cuvânt ce ai alege?
Răspunsul a fost simplu: dragoste.
Ea era ca o slujnică. În fiecare zi avea de făcut câte ceva, dar o făcea cu bucurie, cu bunătate, cu pace. Emana frumusețe. Și suferea în inima ei.

Asta nu înțelegem noi. Că de la suferință pornește totul, pentru că dragostea adevărată nu poate face rău, așa că uneori se sacrifică. La fel cum Dumnezeu și-a trimis Fiul la moarte pentru noi.

Tu vrei acum, tu vrei să ți se facă pe plac, dar te-ai gândit vreodată cu ce cost? Pentru ce preț?

Da, scriu despre durere. Pentru că fiecare om are o poveste scrisă cu durere. Pentru că durerea e atât de prezentă în viața noastră de zi cu zi încât ne macină sufletele.

Prea puține povești sunt fără cicatrici și nu suntem noi în măsură să cunoașteam poveștile fiecărui om, dar Dumnezeu poate. El ascultă poveștile cu cicatrici, El vindecă rănile și are leac pentru durere.
Dacă ești astăzi împovărat, dacă nu ai pace, dacă ai inima ciobită și sufletul zdrențuit nu ezita să îl contactezi. Nici măcar nu trebuie să îl suni, îi poți vorbi direct, oriunde, e chiar lângă tine.

Și încă ceva... tu știi ce capodobere face Dumnezeu din inimi zdrobite? 

Sursă imagine: internet

Nu sunt un trup, sunt un suflet.


Mult timp m-am privit în oglindă, îmi analizam ochii și mi se părea că văd ceva dincolo de ei. Mult timp am avut senzația că e cineva acolo înăuntru și se uită la mine. Era o senzație atât de ciudată, straniu de ciudată. La un moment dat am crezut că încep să înebunesc. Întrebam alți oameni dacă li s-a întâmplat și lor, îmi răspundeau că nu.

Mult timp nu am știut, dar acum știu. Eram eu, sufletul. Nu sunt un trup, sunt un suflet. Și deseori prin fereastra ochilor privesc lumea de afară. Deseori port masca ce poartă denumirea de chip. Nu, asta nu e fața mea. Fața mea e altfel. 

Fața mea e cea care plânge atunci când în mine se îneacă vapoare și se poartă bătălii cu cei mai viteji soldați ai mei. Chipul meu, cel de lut, acela zâmbește în acele momente. Trupul meu stă în picioare, defilează prin fața mulțimii și răspunde: sunt bine, în timp ce adevărata eu, stă undeva ghemuită și varsă lacrimi amare. 
Fața mea e cea vânătă. Cea care atunci când lasă ura să pună stăpânire peste ea se urâțește. Chipul meu de lut rămâne la fel. Ba mai mult, s-a inventat machiajul. Așa poți fi frumos oricând. Dar fața mea adevărată se urățește. 
Fața mea e radiantă. Atunci când zâmbește, când iartă, când iubește, când este îmbrățișată și când i se oferă dragoste. Chipul meu de lut, rămâne la fel. Dar nu și eu. Eu mă sparg în mii de bucățele, îmi iau aripi și zbor până la cer. Și câteodată îl văd pe Dumnezeu zâmbind la mine.

Nu sunt un chip de lut, sunt mai mult de atât. E ceva dincolo de amabalaj, dincolo de trupul acesta, sunt eu, eu cea adevărată.

Mulți oameni mi-au zis de-alungul timpului că sunt frumoasă, de prea puține ori m-am simțit așa. Ei mi-au văzut ambalajul, nu pe mine.
O singură persoană mi-a spus odată că sunt frumoasă și atunci am rămas mirată și m-am bucurat. De ce? Era oarbă. Nu putea să îmi vadă amabalajul dar mi-a văzut atunci sufletul și i s-a părut că sunt frumoasă, asta m-a bucurat.

Zilele acestea nu am fost prea ok, la un moment dat mi-am văzut figura reflectată într-o oglindă și m-am uitat dincolo de ea și m-am întrebat: ce faci suflete, oare cum arăți acum? Ești cumva negru?!

Om iubit, oprește-te. Nu îți mai analiza ambalajul. Lasă-ți trupul și chipul de lut în pace, oprește-te un pic și întreabă-te cum arăți cu adevărat în suflet. Îți place ce vezi?

Amintește-ți întotdeauna, nu ești un trup, ești un suflet.

Sursă imagine: Pinterest

Lumea a început să se schimbe


De la un timp, lumea a început să se schimbe. Totul devine cu susul în jos și mai nou, se pare că se schimbă și Dumnezeu. 
Cât de departe ne putem duce? Cât ne vom înșela singuri?
Lumea se schimbă. Obiceiurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Dumnezeu NU. 

De ce nu deschidem ochii nici măcar acum? De ce continuăm să zicem binelui rău și răului bine? De ce acceptăm gunoaiele lumii în loc să ne deschidem inima spre iubirea lui Dumnezeu și să pricepem adevărul?

Dragilor, uneori lucrurile trebuie spuse direct, așa că asta voi face și eu acum.
Dumnezeul de azi este același Dumnezeu de ieri și va fi același Dumnezeu de mâine. Nu pot să cred că am ajuns să ne scuzăm și să îl limităm și pe Dumnezeu la mințile noastre. Nu pot să cred că am ajuns să îi însușim Lui, tot ce facem noi, doar pentru ca să fim în rând cu lumea.

Dumnezeu zice clar, păcatul e păcat. Nu, nu există cale de mijloc. Nu există cum avem noi chef. Nu, Dumnezeu nu se schimbă. 

Aaa și încă ceva. Vizionasem chiar ieri un filmuleț în care se zicea că ideea unui Dumnezeu care să te trimită în rai pentru faptele bune pe care le faci și în iad pentru faptele rele este imaginația religiei iar Biblia e un ...ei bine o carte și atât. 

Nu pot să cred cât de tare am răstălmăcit totul. Unde în Biblie se zice că se oferă mântuirea pentru fapte bune? Pentru ce a mai murit Iisus atunci? 

Nu vrem să înțelegem, rămânem în minciunile noastre și în traiul nostru destrăbălat și ne scuzăm. Îl facem pe Dumnezeu după standardele noastre ca să ne putem scuza. Dar știți ceva?

Va veni ziua când orice ochi îl va vedea. Dumnezeu nu se schimbă. Mântuirea nu este oferită prin fapte ci prin har. Mântuirea este darul lui Dumnezeu prin Iisus, pentru tine! Mântuirea este dată la cruce, acolo unde Hristos ți-a purtat păcatele. Da. Faptele voastre bune nu vă mântuiesc

Dumnezeu spune păcatului pe nume. Ești păcătos. Ăsta e adevărul. Dar există și o veste bună, aceea că Dumnezeu urăște păcatul dar îl iubește pe om, tocmai de aceea îți oferă iertare, prin Golgota, nu prin fapte bune!

De asemenea se zicea că nașterea din nou, este o frază inventată de biserică, ca să controleze oamenii. Serios?  Nu dragilor, nașterea din nou înseamnă renunțarea la trecutul păcătos și începerea unei vieți noi împreună cu Iisus. Asta e nașterea din nou. 

Sursă imagine: Pinterest

Promisiuni în nuanțe de albastru


Nu va exista întotdeauna cineva lângă tine să te apere și nu mereu vor fi oameni prin preajma ta care să te înțeleagă. Nu toți îți vor înțelege viziunea și nu toți se vor bucura de fericirea ta. Unii nu vor înțelege de ce ești fericit sau ce vrei să faci cu viața ta, alții te vor critica. Unii nu vor înțelege de ce nu ești ca ei, vor zice că ai o gândire absurdă. Dar cerul, cerul îți va fi oglindă.

Ridică ochii spre cer. Poate într-o zi vei observa ceva, ceva trebuia să vezi de mult timp, doar că nu te-ai uitat cu inima. Cerul e pictat în atât de multe nuanțe de albastru, nuanțe ale speranței, nuanțe pline de promisiuni de la Dumnezeu.

Soarele se mai ascunde după nori câteodată, prietenii se fac că uită tot ce ați avut, oamenii sunt schimbători. Dar știi ceva? Dumnezeu și promisiunile Lui rămân.

Nu mai căuta aprobare de la cei din jurul tău, nu te mai aștepta să fie mereu cineva acolo. Acceptă, cele mai grele bătălii le porți în singurătate.

Vorbeam zilele trecute cu cineva și mi s-a pus o întrebare: ce greutăți mai ai și tu? Nu, nu era o întrebare prin care să răspund uite am o rană acolo sau mă doare dincolo. Era o întrebare de la care nu se aștepta răspuns. O întrebare din aceea care deja consideră că știe totul. Iar în gândul meu se auzea răspunsul:” oh, dacă ai ști...”

Dar nu știa. Nu știa nici persoana aceea și nici alții. Pentru că poate de multe ori avem prieteni care ne ascultă, sau nu. Poate te duci la cineva și îi zici uite ce problemă am, sau roagă-te pentru mine căci mi s-a întâmplat asta, dar cu adevărat doar tu știi ce simți.

Când plângi ești singur. Îți duci bătăliile singur, închis undeva între patru pereți și nu vrei ca nimeni să te vadă sau dacă vrei să te vadă cineva nu e nimeni acolo. Dar știi ceva? Ridică-ți ochii! Astăzi cerul e pictat în promisiuni, în nuanțe de albastru numai pentru tine, căci Dumnezeu știe totul.

Și dacă uneori te întrebi: dacă mai are sens ceea ce se întâmplă în tine, dacă e măcar cineva să te înțeleagă, răspunsul e da, Dumnezeu îți pătrunde sufletul și te înțelege.

Avraam, om al ascultării


Vă amintesc că am creat o rubrică nouă, intitulată ”personaje din Biblie”, mai multe detalii puteți găsi aici, la primul articol de acest fel: Daniel, om al rugăciunii

Astăzi îl vom urmări pe Avraam, oare ce vom descoperi?

Aș vrea să observăm ceva, Dumnezeu îi dă mai întâi o sarcină lui Avraam, iar apoi îi face o promisiune. 
”Domnul zisese lui Avram: ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. 
Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” Geneza 12: 1,2 
Vi se pare o cerere ușoară? Nu știu dacă voi ați fost nevoiți să vă părăsiți țara, sau locul în care ați crescut. Eu am fost nevoită să plec din locul în care am crescut, a fost foarte greu. Știți cum am părăsit acel loc? Cu sufletul rupt. 
Și totuși Dumnezeu vine la Avraam și îi zice: ieși din țara ta.  Și Avram ar fi putut să zică: păi stai așa, Doamne, dar parcă eram prieteni ce te-a apucat? Cum să îmi zici așa ceva? Păi aici e viața mea, aici am cunoscuți, aici am...  dar din versetele următoare aflăm ce face Avraam. 
”Avram a plecat, cum îi spusese Domnul.” Geneza 12: 4

„Avram a chemat numele Domnului” Geneza 13: 4
Altfel spus, Avraam se ruga, petrecea timp cu Dumnezeu. 

Vă mai amintiți de promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Avraam? Cum că va face din el un neam mare. Interesantă promisiune, dar știți care era problema? Avraam nu avea copii. 
”Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii” Geneza 15:2
”Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri. Și i-a zis: așa va fi sămânța ta. Avram a crezut pe Domnul.” Geneza 15: 5,6
De aici aflăm că Avraam a avut încredere în Dumnezeu chiar dacă nu vedea dovezi. 

Avraam a așteptat atât de mult nașterea unui copil și când într-un final Dumnezeu i l-a dat pe Isaac, a apărut o altă cerere. 
”Dumnezeu i-a zis: ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria, și adu-l ardere de tot, acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.” Geneza 22:2
Ce îi cere Dumnezeu lui Avraam? Să își sacrifice propriul fiu. Și poate tu și eu ne-am fi opus, poate l-am fi întrebat pe Dumnezeu: Te-ai țicnit la cap? E copilul meu, am așteptat atâta timp după el, l-am primit chiar de la Tine, acum mi-l iei? Ce înseamnă asta?

Dar nu și Avraam. Pentru că Avraam știa cât de mare și de bun e Dumnezeu, Avraam știa că Dumnezeu e Tatăl său și că toate stau în mâna Sa, Avraam credea că Dumnezeu știe ce face. Avraam a ascultat de Dumnezeu chiar și în această sarcină. 

Issac nu moare, Dumnezeu oprește lucrurile. Totul  fost o încercare. 

Vedeți dragii mei, uneori Dumnezeu ne pune la încercare, să vadă dacă ascultăm de El sau nu. De la Avraam ar trebui să învățăm astăzi să fim oameni care ascultă de Dumnezeu, căci El ne vrea binele și își ține promisiunile. Mi-a plăcut foarte mult un gând pe care l-am auzit acum ceva timp la biserică: dacă tu asculți de Dumnezeu și Dumnezeu ascultă de tine. 

Dă-mi voie să te întreb astăzi, ești tu un om al ascultării?

Sursă imagine: Pinterest

Eu, Dumnezeu merg alături de tine


Cu iubire, Eu te-am ridicat de atâtea ori și în brațe te-am luat adesea.
Am mers cu tine pas cu pas, nu te-am lăsat. Când ți-a fost frig, când ți-a fost sete, am fost cu tine. Când inima îți era frântă și zăceai într-o groapă de mocirlă, am fost acolo. Când prietenii te-au părăsit și inima îți era zdrențuită, mergea dar nu știa încotro merge și ce caută, eram acolo.

Mă auzi acum? Căci sunt și astăzi aici.
Văd petele de pe haina alba pe care ți-am dat-o și te văd obosit, dar sunt cu Tine. Nu ți-am promis că nu vei eșua, că nu vei cădea, dar am promis că voi fi cu tine la orice pas și că te voi ajuta. Știi, pentru ca tu să primești acea haină albă Eu am purtat crucea. Am purtat păcatele tale chiar și pe cele de acum. Asta nu înseamnă că poți face ce vrei când vrei, dar să știi că atunci când cazi, sunt cu tine și am să te ajut să te ridici și am să-ți mai spăl odată haina. Pentru că vreau și pentru că pot să fac asta pentru tine.

Ești copilul meu iubit, mă înțelegi acum? 
Nimic nu te poate despărți de dragostea Mea. 

Am pus despărțire între tine, păcat și Mine prin Golgota. La cruce am purtat totul. Încă de pe atunci te purtam în brațele mele deși nu existai. Te iubesc atât de mult. Nu te pierde și nu gândi nici măcar pentru o clipă că valorezi mai puțin în ochii Mei, acum.

Indiferent de ceea ce faci te iubesc la fel de mult. Aminește-ți că faptele tale bune nu valorează pentru mine, nu ele îți aduc salvarea. Amintește-ți că te știu exact așa cum ești, Am fost conștient de acest lucru din totdeauna dar am continuat să te iubesc.

Nu te clătina. Poți pierde o furtună, o cădere, dar nu războiul. Eu l-am câștigat pentru tine. Nu te părăsesc, merg înaintea ta așa cum îmi ceri. Înaintează cu încredere, căci, Eu, Dumnezeu te văd zi de zi și merg alături de tine.

Când nu mai poți, privește cerul, mă oglindesc în el.

Sursă imagine: Pinterest

Nu am văzut niciodată o iubire perfectă


Oamenii visează deseori la acea iubire perfectă văzută în filme. Fetele visează la acel el care se dovedește a fi mereu un cavaler și un romantic înăscut. Băieții visează la acea ea care este mereu frumoasă, aranjată, perfectă. 

Oamenii visează deseori la o iubire care nu există, o iubire care nu este reală iar atunci când nu o întâlnesc rămân dezamăgiți și încetează să mai creadă în dragoste. 

Am să îți spun astăzi ceva, nu am văzut niciodată o iubire perfectă.Sunt într-o relație de dragoste de 6 ani și nu am cunoscut acea iubire. 

Cunosc în schimb, un băiat care nu este romantic. Nu. Ce să-i fac, pur și simplu nu e genul lui. Însă are acel ceva în privire. Chiar și acum, după acești ani în care ne-am cunoscut cu bune și cu rele, mă uit la el și văd cum mă oglindesc în ochii lui, mă uit la el și îi văd ochii luminând atunci când mă privește. 
E acel gen de băiat care își face timp mereu pentru mine. Avea timp și înainte, are și acum. Eram încă pe la începutul relației, când, dacă îl sunam la orice oră din noapte îmi răspundea la telefon fără să conteze faptul că îi perturbam somnul. E acel gen de băiat care e gata să îți aducă marea la picioare și să facă totul pentru a te ști fericită. Acel gen de om care te îmbrățișează strâns și îți arătă mereu că te iubește prin lucruri mici, aparent nesemnificative. Da, îmi aduce mai rar flori, nu îmi deschide portiera de la mașină sau ușile pe unde mergem, nu se pricepe deloc să facă cadouri și, după cum am mai zis, nu e romantic,dar e al meu.  Sufletul meu, imperfect, alături de care am parte de o iubire imperfectă pe care o găsesc atât de frumoasă cu fiecare zi ce trece tot mai mult.

Nu există acel gen de iubire perfectă pe care mulți îl caută astăzi. Există dăruire, răbdare și implicare. Există sacrificii, dealuri de urcat și punți de trecut. Există soare și furtuni. Mai înainte ca să poți fi iubit, trebuie să fii tu persoana potrivită. 
Iubirea presupune angajament, responsabilitate și dăruire, abia mai apoi primești totul înzecit.

Sursă imagine: Pinterest

Ascultă-ți bătăile inimii


Închide ochii. Respiră.
Nu e niciodată prea târziu să o iei de la capăt. Încă este timp să întorci pagina. Oftezi. Știi că mâine, când vei deschide ochii, te vor aștepta aceleași lucruri. Aceleași probleme se vor ține ca scaiul lipite de tine, aceleași fețe vei vedea, aceleași umbre. Știi că mâine te va durea din nou inima și ziua va fi la fel de mohorâtă ca cea de ieri, dar mai știi ceva. Ai ajuns atât de departe încât nu poți renunța acum. Ești aproape de final.

Deschide-ți inima. Respiră.
Tu știi ceva ce alții nu știu, tu știi că inimile frumoase se nasc din porțelanuri ciobite și puse la loc. Tu știi că inimile frumoase au gustat din durere pentru ca mai apoi să se poată bucura. Tu știi că inimile frumoase fac parte din culorile cerului și poartă lumină cu ele oriunde se duc. Și mai știi ceva, știi că inimile frumoase sunt imperfecte în ochii lumii, dar sunt spălate cu sânge sfânt, vărsat de Mântuitor pe cruce.

Închide ochii. Ascultă-ți bătăile inimii.
În momentul acesta, mai este o inimă care bate împreună cu a ta. Inima lui Dumnezeu. Privește spre ceruri, spre munți. Tu știi că bucuria e pe drum. Tu știi că mai ai doar puțin de așteptat.

Șterge-ți lacrimile, cerul are răspuns la rugăciunile tale, la suspinele tale, la tăcerea ta. Cerul are răspuns și în curând ți-l va da.

Sursă imagine: Pinterest

Ziua la care visezi este pe drum


Știi, ziua la care visezi de atât de mult timp, ziua în care Dumnezeu își va aduce la îndeplinire promisiunile pe care le are față de tine? Este pe drum. Este mai aproape decât crezi.

Ziua în care va răsări soarele iar inima ți se va umple de fericire, ziua la care speri și ziua și noaptea este atât de aproape încât nici nu îți imaginezi. Mai e puțin și vine.

Dumnezeu te privește chiar acum cu bucurie, te ia în brațele lui de Tată, te strânge cu putere și îți spune: șterge-ți lacrimile, te-am auzit și îți știu luptele, sunt chiar aici, sunt lângă tine iar izbăvirea e pe drum.

Știi, oamenii care te-au secătuit de vlagă și te-au lăsat fără putere, oamenii care ți-au oprit respirația și ți-au furat fărâme din suflet au fost un test, dar l-ai trecut. Mai e puțin și va fi bine. Vor dispărea. În locul lor vor fi plantate flori de biruință.

Nu ești singur în lupta asta, niciodată nu ai fost. Dumnezeu te-a vegheat pas cu pas și o va mai face. Fii puternic, fii lumină, fii răbdător căci ziua aceea e pe drum.

Suflete curajos, ridică-ți ochii spre cer, căci de acolo vine îndurarea. În curând. În curând.

Zâmbește, mai e puțin și vine.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Da, era pentru tine mesajul.

Vreau să merg acasă


Îmi șoptește încet cu o voce suavă, de abia o aud:
vreau să merg acasă.
Ce?
Acasă. Vreau să merg acasă. 
Dar ești deja, acasă.
Nu, nu aici. Acolo sus. Îmi imaginez că soarele nu încetează să existe niciodată, nu se ascunde după umbre și cerul nu se întunecă. Acolo unde stelele sclipesc întruna, pâlpâind, aducând cu ele speranța. Acolo unde locuiește Dumnezeu și ne așteaptă. Mă așteaptă și pe mine, și pe tine să ne ia în brațe. Ți-am mai zis, că vreau o îmbrățișare mare de la Dumnezeu?
Da, dar...
Vreau să merg acasă. Mai durează mult?
Nu știu...
Trimite-l pe Dumnezeu la mine.
De ce?
Vreau să stau de vorbă cu El și să îi cer o îmbrățișare. 


Sometimes I fell like going home

Sursă imagine: Pinterest

Cândva erai o promisiune


Bătea vântul, cerul era cenușiu și pământul tremura. Te-am văzut. Stăteai îngenunchiat. Erai rănit. Aveai haina ruptă și pătată și îți doreai cu ardoare un suflet doar al tău. Te rugai pentru mine. Și ai așteptat atât de mult, strigai către ceruri de atâtea ori și nu primeai răspuns. Într-o zi, am venit.
Nu mi-ai spus-o niciodată cu aceste cuvinte, dar, știu, cândva eram o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru tine.

O ploaie de toamnă, o inimă rănită și un suflet ciobit. Nu așteptam nimic de la oameni și totuși, Dumnezeu mi te-a trimis. Acum mi-am dat seama: cândva erai o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru mine.

Au venit furtuni și ploi, au venit uragane și pământul s-a cutremurat de atât de multe ori, iar inima, oh, inima a fost aproape frântă. Valurile s-au izbit cu putere de mine, de tine. Norii s-au întunecat mai tare ca niciodată și malul a părut atât de îndepărtat. ”Unde ești Doamne?” am întrebat printre suspine și tăcerea din jur a fost atât de apăsătoare încât nimeni nu a auzit-o.
Într-o zi, după lungi așteptări am primit un dar. Am zâmbit. Am plâns. Am zâmbit din nou. Am plâns din nou și într-un final am șoptit către acel dar: cândva erai o promisiune, cândva erai un vis, astăzi ești o împlinire, ești aici.

Furtuni vin mereu. Valurile lovesc fără încetare și vântul bate, dar când îmi este greu privesc darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat. Privesc la ceea ce odată doar visam, la ceea ce mi se părea imposibil și îmi zic: Dumnezeu e în control. Vei fi o întâmplare. 

S-a dus Aprilie, nu știu cum ai trecut prin această lună, prin această primăvară, prin acest an, însă începe o nouă lună, luna mai.
Gândul pe care aș vrea să îl porți cu tine de astăzi înainte: Dumnezeu are întotdeauna promisiuni pentru tine și nu întârzie niciodată în a le aduce la împlinire. Oricare ar fi lupta ta, visul tău, încredințează totul în mâna Celui prea înalt și șoptește cu îndrăzneală: astăzi ești o promisiune, curând vei fi o întâmplare!

Crezi?

Sursă imagine: Pinterest

Ți se șoptește: roagă-te

Sursă imagine: Pinterest

Se lasă noaptea, lumina se depărtează încet și primele stele își fac apariția pe cer. Când zgomotul lumii se depărtează, când te cuprinde liniștea și te pui în patul tău, ți se șoptește un gând la ureche: roagă-te. 

Dumnezeul tău e mai mare ca orice pe lumea aceasta. Căci noi, avem un Dumnezeu viu, puternic, un Dumnezeu care este mai presus decât orice alt nume, un Dumnezeu care calcă până și pe moarte. Ce i-ai putea cere și nu ți-ar putea da, când El deține Universul? Ce i-ai putea spune, fără ca El să te poată înțelege când El îți pătrunde gândul și cuvântul mai înainte de a-l ști chiar tu?

Se lasă noaptea, o voce suavă și dulce îți șoptește: roagă-te, căci Dumnezeul tău poate totul, încredințează-ți problemele în mâna Lui. Nu privi cu teamă, nici cu disperare și deznădejde, Dumnezeu e în control. 

Nu știu ce fel de probleme ai purtat cu tine astăzi, nu știu ce durere ți-a sfărmat sufletul și ce dor te-a pătruns, știu doar că Dumnezeu e în controlul vieții tale, că așeaptă să vii să te rogi, să îți ia povara și că deja e în pregătirea unei rezolvări. 

Nu e minunat faptul că avem un Dumnezeu atât de mare? 

Am să închei cu un gând pe care l-am smuls și eu din cuvintele pe care le-am auzit cândva de la cineva. Parafrazez: ” Dumnezeu vine lângă tine, se oprește lângă tine și te întreabă, care e problema ta astăzi, ce nevoi ai tu astăzi? Dumnezeu se oprește lângă tine și îți șoptește, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine.

Așadar, nu te cunosc, dar hai să facem un mic joculeț de cuvinte. Eu îmi voi pune numele aici, în momentul în care citești aceste rânduri, te rog să îți închipui că întrebarea îți este adresată ție și să înlocuiești numele meu cu numele tău. Bine? 

Lavinia, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine. Ce nevoi ai astăzi?