Octombrie ticăie

Eram într-o zi la lucru, mă întâlnesc cu o colegă, mă întreabă ce fac: eh, aștept să treacă și ziua asta, îi spun. Iar ea îmi răspunde: știi, noi așteptăm să treacă zilele dar nu ne dăm seama că trecem și noi odată cu ele. 

O prietenă îmi zicea zilele trecute: timpul e prețios, nu ți-ai dori să îl investești în ceva mai de valoare? Ai grijă cum ți-l petreci. 

La începutul anului 2017 am început un articol, mi-am propus ca în fiecare lună să scriu ce am învățat. Astăzi am editat acel articol și am observat că au mai rămas goale doar noiembrie și decembrie. Așa repede a trecut anul.

Știi, timpul e un dar. E un dar pe care îl putem trata cu superficialitate și nepăsare, un dar pe care îl putem irosi, sau e un dar de care putem avea grijă, un dar pentru care putem investi.

Știi, viața trece. S-ar putea ca acum să ai probleme, s-ar putea să fii atât de prins în anumite lucruri încât nici să nu îți dai seama că e o întreagă lume afară, care te așteaptă, doar pe tine. Să știi că totul e trecător, chiar și problema aceea care te sâcâie acum.

S-ar putea ca acum să fii numai în distracții, s-ar putea să nu îți pese deloc de alții. Dar spune-mi, oare chiar merită felul în care îți petreci timpul? E chiar ceea ce ți-ai dorit?

Timpul e prețios. Odată pierdut nu se mai întoarce. Nu ai vrea să faci ceva care să aibă valoare, nu ai vrea să investești timpul pe care l-ai primit?

Cum să faci asta?  Începe prin a-ți urma inima. Ea sigur știe ceva.

Nu mai aștepta să treacă ziua, indiferent că ești acasă, la lucru sau oriunde, caută să faci din timpul pe care îl ai la dispoziție cel mai bun moment al tău. 

Dacă sunt oameni în jur iubește-i și întreabă-te ce poți să faci pentru ei. Dacă este natură în jur, dacă sunt lucruri făcute pentru tine, admiră-le, iubește-le, fii mulțumitor. Dacă ești în probleme întreabă-te cu ce vei ieși de acolo, ce încărcătură vei lua cu tine? Poate vei crește sufletește, poate vei fi un om mai bun, mai aproape de cer.

Octombrie ticăie. Nu îl lăsa să ticăie degeaba. 

Îți las o provocare. O poți numi provocarea zilei. Să știi că mi-o las și mie, nu doar ție. Te provoc ca la finalul fiecărei zile să te întrebi: în ce mi-am investit timpul azi? A meritat? Ce aș schimba dacă aș lua ziua de la capăt?

Sursă imagine: Pinterest

Oameni cu povești- Lavinia -1

Dragii mei, astăzi ia naștere un nou proiect. M-am gândit să îl numesc povestea mea. Înainte de a vedea despre ce e vorba, aș dori să aflați ceea ce se ascunde în spatele lui. În spatele acestui proiect vor fi niște oameni, scopul proiectului, este de ne îndrepta privirea spre cel de lângă noi, de a ne da seama că nu suntem singuri, că peste tot în jurul nostru sunt oameni cu povești care merită atenția noastră. 
Haideți să ascultăm poveștile celor din jur.

Și, pentru că nu vă pot cere vouă, ceva ce nici măcar eu nu aș fi în stare să fac, m-am gândit că cea care dă startul să fiu chiar eu. 

O mică observație: a se citi cu inima deschisă. 
Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Eu sunt Lavinia, am 23 de ani și vin dintr-un orășel foarte mic, numit Siret. Am trăit acolo până la vârsta de 14 ani împreună cu sora și mama mea. Acel oraș este tot ce am mai aproape de cuvântul ”acasă”. Încă de când eram mică părinții mei nu se înțelegeau, acesta este motivul pentru care ne-am mutat de acolo. 
Copilăria mi-am petrecut-o acolo iar verile pe la bunici. A fost o perioadă cu momente frumoase și momente mai puțin frumoase. Uneori eram la mila altora. Unii oameni apăsau cu vorbele pe rană în timp ce alții veneau din urmă și puneau balsam vindecător.
Deși familia din care făceam parte era creștină, totuși, eu nu am vrut să știu de Dumnezeu. Pur și simplu nu mă interesa persoana Lui. 
Când ne-am mutat am crezut că o parte din mine a murit. Am pierdut tot ce aveam, acel loc considerat ”acasă”, prietenii și ei bine, cam totul. A fost o perioadă grea. Timp de un an de zile nu am mai avut pe nimeni. La școală eram văzută ca o ciudată. Unii râdeau de mine, alții mă ignorau. Ei erau copii cu bani, eu nu. 
În singurătate l-am descoperit pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că a fost mereu acolo. El a luat cenușa și încetul cu încetul m-a transformat în persoana care sunt astăzi. Mi-a dat înapoi mult mai mult decât ceea ce am pierdut și m-a făcut un om nou. 
Acum locuiesc în Timișoara, am un soț minunat și niște prieteni minunați. Încă nu am un loc al meu, căruia să îi pot spune acasă, dar știu că voi ajunge și acolo. 

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Cred că cea mai prețioasă lecție pe care am primit-o a fost să iubesc. Iubirea este un sentiment minunat ce te înalță. Consider că viața fără iubire nu valorează nimic. Îmi doresc să iubesc cu adevărat în fiecare zi. 

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu este să scriu, să scriu cărți și să călătoresc în întreaga lume. Iar prin viața mea, prin felul în care trăiesc îmi doresc să luminez. Mi-aș dori să ajung la cea mai bună variantă a mea. Să cresc în așa fel încât să devin un om căruia îi pasă de alții, un om care știe că importante în viață nu sunt lucrurile materiale ci cele spirituale. Mi-aș dori să devin un om puternic, sufletește. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
Sunt multe amintiri frumoase la care m-aș întoarce cu mare drag, dar astăzi m-aș opri la una. Momentele în care l-am întâlnit pentru prima oară pe soțul meu. Vorbeam deja de doi ani și jumătate, dar nu ne văzusem niciodată față în față. Au fost trei zile cu mult soare, zile în care inima mea radia de pace și de fericire. Stăteam pe o bancă și câteva raze de soare se tamponau ușor de noi, iar noi ne uitam la cer. Era pur și simplu minunat, de nedescris. Când a trebuit să ne despărțim am plâns, amândoi. 
Și ar mai fi ceva. O zi de aprilie în care am decis să îl urmez pe Dumnezeu. Din nou, mult soare și o pace enormă. 

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Când munții nu-i muți Doamne



Când munții nu-i muți Doamne, aș vrea să îi pot urca. 
 Când nu desparți Tu marea, vreau să pășesc pe ea. 

 Când nu îmi dai răspunsuri deși plâng și suspin, eu mă încred în Tine deplin.” 

- Sanctus Pro Deo (melodie)


Câteodată Dumnezeu te pune în așteptare, iar rugăciunile nu primesc răspuns, nu atunci când îți dorești.
Se așterne tăcerea, inima începe să îți bată mai încet și camera se afundă în beznă.

Te pui pe genunchi, aduci problema înaintea lui Dumnezeu și...nimic. 

Oare unde e Dumnezeu acum? Îți pui această întrebare și din nou nu primești decât tăcere.

De câte ori cu suspine și lacrimi nu ai întrebat: Unde ești Doamne? De ce taci? De câte ori nu ai urlat din toți rărunchii către cer fără să auzi nici măcar un sunet înapoi? 
Și ai fi vrut măcar un cuvânt, un semn, un glas. 
De multe ori...

Și Dumnezeu tace câteodată, dar asta nu înseamnă că El este absent. Asta nu înseamnă că nu ți-a ascultat rugăciunea și nu a luat aminte la ceea ce i-ai cerut. Ci înseamnă că El este acolo, dar te lasă să înveți, să rabzi, să pășești prin credință. 
Dacă ai primi totul dintr-o dată cum altfel ai învăța să te bazezi pe El cu adevărat? 
Cum ai ști că El este Domn și Tată chiar și în timpul tăcerii? 

Uneori ești nevoit să aștepți să treacă furtuna, iar când soarele iese poți să îi apreciezi strălucirea. Nu ar trebui să te sperie munții, furtunile, marea învolburată, pentru că tu îl ai ca Tată pe Dumnezeu, El nu te lasă nici măcar o clipă singur. 

Noi dorim ca lucrurile să fie făcute în timpul nostru și în felul nostru, dar nu ne gândim nici măcar o clipă că Dumnezeu ne coboară prin văi ca să ne învețe, ca să ne modeleze, iar în final să ne dăm seama că El este suveran iar planul Său este mai frumos, mai bun și mai minunat. Planul Său este mai mult decât ne putem închipui noi atunci când cerem ceva. 

Și dacă Dumnezeu tace astăzi, dacă munții nu îi mută iar marea nu se desparte, rămâi încredințat că El este Suveran, Domn peste toate și planul Lui e în mișcare!

Astăzi, șoptește cu îndrăzneală: când munții nu-i muți Doamne eu mă încred în Tine deplin.

Sursă imagine: Pinterest

Prietenii pe care nu i-ai cunoscut încă

În spatele fiecărui om se ascunde o poveste de viață, te-ai gândit vreodată la asta?
Am observat că noi obișnuim să ne împrietenim cu oamenii de care ne place, oamenii cu care avem ceva în comun sau poate cu oamenii pe care viața ni-i scoate în cale. Te-ai gândit vreodată și la alți oameni în afară de cei cu care te înțelegi?

Există oameni peste tot. Prin autobuze, prin parcuri, pe la locurile de muncă, pe stradă. Ne interesăm măcar o dată de persoana lor? 
Să fim sinceri. Poate că răspunsul tău este nu. Și poate că dacă ai putea m-ai întreba: de ce să mă gândesc la ei?
Am să îți răspund: de ce să nu te gândești la ei? Sunt și ei oameni, la fel ca și tine. În spatele chipului pe care îl vezi pe stradă se ascunde un suflet, un om, iar în spatele fiecărui om se ascunde o poveste de viață. 

Cine sunt oamenii pe lângă care pășești zilnic? 
Gândește-te că ei sunt prietenii pe care nu i-ai cunoscut încă. Ce poți face pentru ei? Ți-ai pus vreodată această întrebare?
Poate că dacă fiecare om din această lume s-ar opri măcar o dată pe zi și și-ar pune această întrebare lumea ar fi un pic mai bună. 
Și poate că nu ai cum să faci ceva pentru fiecare om pe lângă care treci. Dar îți stă în putere să alegi măcar un om pentru care să faci ceva. Începe cu cei apropiați, cei ce sunt cel mai aproape de tine și continuă să te distanțezi încet până ajungi și la alți oameni. 

Observ că noi suntem buni numai cu cei care ne fac bine, cei care se interesează de noi și se comportă drăguț cu noi, dar știai că și omul țâfnos are o poveste? 
Și omul care te supără și se comportă urât are poveri și nevoi. 

Astăzi, îți lansez această invitație sau provocare, o poți lua cum dorești tu, gândește-te ce ai putea să faci pentru oamenii din jurul tău, ei ar putea fi prietenii pe care nu i-ai cunoscut încă, așa că fă pentru ei exact ce ai face pentru tine și pentru cei ce îți sunt prieteni.

Sursă imagine: Pinterest

Scrisori de bine în Timișoara

Nu știu câți dintre voi cred în lucruri întâmplătoare. Eu nu cred. Am învățat de la viață că nimic nu este la voia întâmplării. De ceva timp, am tot avut pe inimă să fac lucruri împreună cu voi, persoanele care vă faceți timp și treceți pe aici, așa au luat naștere unele articole care vă invitau la participare. 

În ultimele zile am tot avut în gând să ies pe stradă, să împart scrisori la oameni. Mi-am dorit asta încă de când am auzit ideea de la cineva, dar mă tot gândeam că sunt singură. Încercam să îmi fac curaj și îmi ziceam că poate, poate... 
Apoi, i-am zis unei prietene ce vreau și ea a zis că va veni. Iar eu am rămas cu gândul că într-o zi vom face asta. Cândva. Așa suna gândul meu. Cândva, vom face asta. Însă acea zi îmi părea foarte îndepărtată. 

Ieri, mi-a scris Doroteea. O fată pe care nu o cunosc decât puțin, în mod virtual. Îmi zice: păi mă gândeam să împărțim scrisori prin Timișoara. 

Nu mi-a venit să cred. Și de acolo totul a început să prindă viață. Un proiect frumos, noi l-am numit scrisori de bine în Timișoara, pentru că vrem să împărțim gânduri de încurajare, voie bună și să culegem zâmbete. 
Însă nu vrem să fim singure, dacă ești și tu în Timișoara, sâmbătă 7 octombrie și dorești să împarți scrisori  și baloane alături de noi, te rugăm să te înscrii până pe 30 septembrie printr-un email pe laviniahumeniuc@gmail.com 

Amintește-ți că nimic nu este întâmplător, că timpul investit în oameni e cel mai prețios. Și tu poți face ceva drăguț pentru cineva!

Eu și Doroteea te așteptăm cu mult drag! 

P.S. Un asemenea proiect a avut loc și în Cluj, dacă dorești să îi afli povestea te invit să treci pe la Doroteea și să citești detaliile.  :) https://www.boradoroteea.com/single-post/2017/09/22/Scrisori-de-bine-%C3%AEn-Timi%C8%99oara

Sursă imagine: google.ro

Ești deja frumoasă

Vreau și eu să fiu frumoasă, mi-a spus.
Dar ești deja frumoasă, i-am răspuns, știu însă că nu m-a crezut.

Dedic acest articol prietenei mele și tuturor fetelor care doresc să se regăsească în el.

Draga mea, poate că atunci când te privești în oglindă nu te poți vedea la adevărata ta valoare. Dar, lasă-mă să îți spun  astăzi: ești frumoasă!

Ai ceva aparte în privire.
În ochii tăi senini sclipește marea. Privirea ta spune atât de multe. Poate tu nu știi, dar privirea ta poate să însenineze ziua cuiva, poate să oglindească cerul, să atingă inimi. Asta face frumusețea. Da, e adevărat, ai ochi frumoși, angelici. Dar știi, undeva în spatele lor îți stă ascunsă inima. Poate că frumusețea e dată de culoarea lor vie dar căldura lor vine din adâncul sufletului tău.
Când zâmbești, chipul ți se luminează, iar părul îți e podoabă.

Ești ca o floare.
Sensibilă, finuță, gata să aduci o mireasmă plăcută în viața tuturor. Ești plină de dragoste. Când iubești, te dăruiești pe de-antregul, fără jumătăți de măsură. Când plângi, îți lași sufletul să se curățe de toată durerea pe care a strâns-o în el. Când îmbrățișezi lași câte un pic din tine iar când vorbești o faci din căldura inimii tale.

Draga mea, ești vasul prețios. Cel care are nevoie să fie îngrijit cu iubire și tratat cu respect. Ești mâna care mângâie, brațele care aduc alinarea și buzele ce alină. Ești totul.

Și poate că nu te simți frumoasă. Poate că nu te crezi perfectă. Te văd obosită și descurajată. Te uiți în oglindă și ți se pare că nu ești de ajuns. Poate îți închipui că dacă ai arăta precum fetele din reviste ai fi și tu pe munte atunci. Poate te gândești că dacă ai ajunge în acel punct, ai putea fi cu adevărat frumoasă. Lasă-mă să îți spun că te înșeli.
Un chip de lut nu dă farmec unui om. Iar fetele pe care le vezi acolo nu sunt mai mult decât o bucată de hârtie, pentru că pozele acelea sunt editate și reeditate de nenumărate ori.

Da, poate că machiajul îți evidențiază chipul și poate că dacă îți vopsești părul ți se pare că arăți mai bine. Dar știi ceva? Ai fost creată de Dumnezeu, Regele Universului. Și crede-mă, exact așa cum ești, te-a făcut El, perfectă.
Chipul tău e exact cum trebuie să fie. Ochii tăi au exact culoarea care trebuie, la fel și părul tău. Totul e minunat la trupul tău. Da, poate nu ai 90, 60, 90. Dar cine a zis că este necesar? Cine a zis că în normele acestea se încadrează frumusețea?!

Draga mea, ești mai mult decât un trup. Ești un suflet. Iar sufletul tău, e ascuns acolo în interior. Tu trăiești în așa fel încât el lasă o dâră de lumină pe oriunde trece. Asta te face frumoasă! 

Și oare cât valorez eu?

”Indiferent de ce nume ți-a dat viața, indiferent de cum te știe lumea, Dumnezeu are un nume nou, și pentru El ești un erou chiar când pare că ai eșuat sau că nu ai făcut mare lucru.Dumnezeu are altă măsură în toate!”

Aceste cuvinte mi-au fost scrise de o persoană. Le-am citit și mi-a rămas gândul tot la ele. Aș vrea să te întreb dacă te-ai simțit etichetat vreodată?  Poate că oamenii nu ți-au spus-o direct dar tu ai simțit că ai fost inclus într-o etichetă. Poate plăcută, sau poate neplăcută. 

Odată, pe când eram în clasa a treia, sau a patra, doamna educatoare ne-a dat la toți niște conuri făcute din hârtie. Apoi, fiecare dintre noi, a primit mai multe etichete din acelea ce se lipesc și câte un pix. A trebuit să scriem câte ceva despre fiecare din colegii noștri. Am mers la fiecare și am lipit etichete pe conurile lor. 
La final, doamna educatoare ne-a rugat să ne ridicăm în picioare, pe rând și să citim ce ne-au scris colegii. Pe conul meu, am găsit multe etichete ce conțineau lucruri drăguțe, dar, au existat acolo și două bilețele sau poate doar unul singur, nu mai știu exact, în care a fost scris cuvântul: proastă. Când mi-a venit rândul să mă ridic în picioare și să spun ce etichete am primit, nu am zis nimic despre acea etichetă. Am ținut-o secretă. Cine știa despre ea? Doar eu și persoana care a lipit-o. Cine a lipit-o? Nu știu. Știu însă că nu m-am simțit bine citind-o, că am fost rușinată și că poate m-am întrebat de ce?!

De-alungul vieții am fost etichetată în multe moduri. Unii m-au văzut săracă, copil necăjit, abandonat de tată. Alții m-au văzut retrasă, tăcută și prostuță. Unii m-au văzut iresponsabilă, alții cuminte. Unii m-au văzut frumoasă, alții urâtă. Unii m-au considerat demnă de prietenia lor, alții m-au alungat, au considerat că nu sunt de ajuns. 
Lista ar putea să continue...
Oamenii m-au văzut întotdeauna așa cum au dorit ei, mi-au pus etichete, unele adevărate, altele false, unele plăcute, altele dureroase. Cum m-a văzut Dumnezeu? Ce etichetă mi-a pus El?

Dumnezeu are o măsură diferită, Dumnezeu vede diferit. De ce? Pentru că Dumnezeu cuprinde tot ceea ce ești, nu doar o parte din tine. Dumnezeu știe de ce ești în stare, știe unde eșuezi, unde te ridici. Dumnezeu știe ce valoare ai, iar valorea ta e singura etichetă pe care ți-o dă El. 

Și oare cât valorez eu? Dar tu cât valorezi?
Nimic mai mult sau mai puțin decât sângele sfânt al Mântuitorului nostru, vărsat la Golgota, pe cruce. 
Cum te vede Dumnezeu? Exact așa cum ești. Și ce scrie pe eticheta dată de El? 

”Fiu de Dumnezeu, ești salvat, ești prețios! Valorezi mai mult decât îți poți închipui.”

Sursă imagine: Pinterest

Îi cântăm în piept atunci când dorul apare

Articol câștigător la concurs, locul 3. Scris de Maurizia, vă invit să aruncați o privire și pe blogul ei: http://libelule-in-plina-noapte.blogspot.ro/

Se spune că există un om care ne-a marcat viața. Unul pe care îl purtăm în inimă oriunde ne aflăm, îi cântăm în piept atunci când dorul apare, umblăm prin albume pentru a redesena amintiri. Există un om care te-a învățat să mergi drept, cu pasul hotărât, dar zburând spre Cer.

Îmi este imposibil să vorbesc de o singură persoană, aşa că am sa spun despre mai multe, acestea alcătuind un întreg.

Prima persoană este mama.
Mama, ce cuvânt mare, nu-i aşa? Format din 4 litere si cu multe semnificații. Ea mi-a arătat ce înseamnă să infrunti furtunile. Să îți ştergi repede lacrimile, pornind din nou la drum. Ea mi-a spus să nu am încredere în toți oamenii, că unii îmi zâmbesc pe față şi aceleași persoane îmi pun otravă în suflet când mă întorc cu spatele. Nu am crezut-o, dar a trebuit să învăț niste lecții pentru a gusta cuvintele ei, în cele din urmă.

O altă persoană este Luminița.
Nu am mai văzut-o de foarte mult timp. Era o fată de etnie rromă cu care mă jucam când eram mică. Îmi aduc aminte de ea umblând prin piață cu un coş împletit plin cu bujori şi flori de liliac, răspândind aroma primăverii. Oamenii se uitau urât la mine şi la ea, deoarece ne văzuseră că ne jucam amândouă. Când am observat asta, am luat-o de mână şi am început să râdem. Atunci, lumea s-a uitat şi mai urât. Luminița, fata cu bujori şi liliac, aprinzând o frântură din copilărie. Aşa o țin minte. Cu un coş de nuiele plin, aducând primăvară.


Domnul profesor de franceză din liceu.
Un om tare bun şi blând. Un om care îmi va fi mereu drag. El m-a învățat ce înseamnă pasiunea şi eleganța. Demnitatea. Respectul. Inteligența. Bunătatea. Acestea fac un om mare.

Mai sunt multe persoane pe care le port în gând, dar mai ales în inimă. Mai sunt oameni care m-au făcut să plâng, m-au făcut să simt ura, mi-au arătat ce înseamnă să trăiești. Sunt oameni care m-au rănit şi de la care am învățat ceva. Sunt oameni pe care i-am iubit, dar tare mi-aş fi dorit să fie şi invers. Sunt oameni (sau poate unul) care îți răstoarnă lumea complet, nici nu stii când şi cum. Ai vrea să vezi cum sunt, cum gândesc, dar parcă nu există niciun pod spre ei. Sunt persoane (sau doar una) care te atrag brusc. Te trezești în fața unor curenți şi nu prea te poți împotrivi lor. Au ceva şi nu îți explici ce, dorind sa vezi ce taine şi ce lumi ascund. De la astfel de persoane am învățat ori să aştept, ori să accept că ele nu vor rămâne în viata mea. Asta doare.

Fiecare om are o poveste. Depinde cine vrea să citească, unele cărți sunt complicate. Dar tocmai de la acestea ai ce învăța. Asa că, stai cu inima deschisă şi lasă oamenii să treacă prin ea. Păstrează ce e de păstrat. Nu primi gunoiul lor în suflet. Adună ce e frumos şi plin de iubire. Noi suntem mari căutători de comori, păcat că nu ne dăm mereu seama care sunt de preț şi care nu au nicio valoare.
Fii atent la oameni. Prin ei vei creşte.

Sursă imagine: Pinterest

Scrisori de încurajare - Proiect


Poate și tu ai căzut la un moment dat din cauza oboselii atât fizice cât și sufletești, și poate că uneori te-ai simțit singur și neînțeles de lume. Și eu mă simt câteodată așa, pentru că sunt un om ca și tine. 

Și, pentru că noi, ținem unii cu alții și vrem să ne fim alături, m-am gândit la un proiect drăguț prin care am putea să facem asta. 

M-am gândit la niște scrisori de încurajare. 
Poate că nu ne cunoaștem în mod personal, și totuși ne asemănăm atât de mult. Astăzi, te invit să rupi barierele, să lași diferențele și chiar necunoscutul deoparte, să pui mâna pe o bucățică de hârtie, un pix și pe câteva cuvinte pe care le ai ascunse în suflet și să scrii o scrisoare de încurajare pentru cineva. 

Cum putem să facem asta? Simplu. Ne vom aduna un grup de oameni (oricine dorește este bine venit), fiecare dintre noi va scrie câte o scrisoare de încurajare pentru fiecare persoană participantă. (Nu, nu te speria, nu trebuie să scrii ceva kilometric, e de ajuns și un singur rând). Astfel încât la final fiecare să scrie niște cuvinte încurajatoare dar să și primească. Scrisorile se vor trimite prin poștă.

Poate ai fost obosit sau încă ești, poate ești într-o problemă, poate oamenii nu te înțeleg. Ce cuvinte ai vrea să primești? Pe acelea scrie-le, cineva s-ar putea să aibă nevoie de ele. 

Ce spuneți, vă place ideea?

Dacă da, vă aștept mailurile cu gândul de a participa la acest proiect pe laviniahumeniuc@gmail.com 
până pe data de 16 septembrie.
Nu fiți doar spectatori, fiți participanți, lucruri frumoase se pot întâmpla! 

Stăteam cu fața către soare

Una dintre amintirile mele preferate din copilărie este aceasta: într-o vară, eram în curtea bunicilor, stăteam pe o bancă și respiram. Admiram soarele. Era dimineață iar razele lui încă nu transmiteau atât de multă căldură precum o făceau în timpul zilei. Eu, stăteam cu fața către soare și mă bucuram. Uneori soarele se ascundea după nori, atunci mă necăjeam,pentru că îmi dispărea sursa de lumină. 

Câteodată în viață, ne dispare sursa de lumină. Se aștern nori grei pe cer și odată cu ei năvălește furtuna. În acele momente sufletul ne este cuprins de disperare iar în jur nu se mai zărește nimic. Uneori zacem în acea deznădejde zile întregi sau chiar luni de zile. 
Când apare tăcerea și te cuprinde un sentiment de singurătate, când simți că nu mai poți face față greutăților căci furtuna e tot mai puternică iar vântul te apleacă la pământ, amintește-ți ceva: soarele este ascuns, nu dispărut. Sursa ta de lumină este undeva în apropiere. Ea nu lipsește ci este doar ascunsă de ochii tăi. 

Dacă ți-ai deschide inima și ai privi cu atenție în jur, dacă nu ți-ai mai concentra atenția spre norii amenințători, spre picăturile ce cad cu putere la pământ sau spre vâjâiala vântului, atunci ai înțelege că soarele este acolo, iar lumina lui nu s-a sfârșit. Soarele nu va înceta niciodată să existe, atunci când se ascunde trebuie să privești cu atenție în jurul tău și să îl cauți. 

Când totul pare în zadar, caută soarele, învață să dansezi în mijlocul furtunii, să lași la suprafață tot ceea ce este mai bun. Furtunile curăță, ele te apleacă dar tu te poți ridica, dacă alegi să vezi partea lor bună, dacă alegi să te întorci cu fața către soare. 

Ți-ai găsit sursa de lumină astăzi? Ai dansat în furtună?

P.S. Nu uita că norii pleacă la fel de repede precum au și venit. Soarele rămâne învingător.

Sursă imagine: Pinterest

Curaj, inimă dragă


Poate că ai căzut de prea multe ori. Poate că porți bătălii în tine pe care nu le știe nimeni, și sunt atât de grele. Poate că ești singur, descurajat și istovit.
Uneori ți se pare că lumea te condamnă iar prietenii te părăsesc și nu te înțeleg. Cândva credeai că Dumnezeu poate să facă atât de multe, dar acum când povara e tot mai grea credința îți scade din ce în ce mai mult.

Curaj, inimă dragă. Dumnezeul în care te încrezi nu s-a schimbat. Este același. Mai știi, cum trecea Iisus prin mulțime?
Când orbul a început să strige: Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine, ucenicii i-au spus să tacă, dar el a strigat și mai tare.
Când femeia aceea a gândit, că numai dacă s-ar atinge de haina Lui ar primi vindecarea și așa a și fost.
Mai știi ce a zis sutașul? O, Doamne, zi o vorbă și-i de ajuns.

Curaj, inimă dragă. Dumnezeul tău e viu și lucrător. Oare care din problemele pe care le înfrunți astăzi este prea mică pentru Cel ce a creat tot ce are ființă?
Oare nu aude Dumnezeu strigătul tău și inima ce-ți bate în ritm alert? Oare nu îți vede El lacrimile ce îți curg în miez de noapte pe obraz?
Crezi că Dumnezeu nu îți cunoaște sufletul și viața?

Dumnezeu știe de câte ori ai căzut și de câte ori ai să mai cazi. Dumnezeu îți știe povestea de azi și durerea de ieri. Dumnezeu știe câți oameni ți-au săpat cicatrici în suflet și câți te-au mângâiat. El știe câți dintre ei te-au osândit.
Dar, primește astăzi vestea bună, ești iertat. Iisus ți-a spălat păcatul și vrea să îți ofere mângâiere. Cel ce a dat vedere orbului mai trece și astăzi prin cetate. Poate că nu îl vezi cu ochii aceștia de carne, dar îl poți atinge cu sufletul.

Curaj, inimă dragă, Dumnezeu te așteaptă. Roagă-te, căci Dumnezeu poate!

Sursă imagine: Pinterest

Tată, mi-e dor de tine!

Articol câștigător, locul 2 la concurs, scris de Narcisa. Vă invit să treceți și pe la ea! https://gandurideprimavara.wordpress.com/

Cele mai vii și mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de tata. Când eram mică de tot, abia așteptam să vină de la serviciu, ca să îi aduc papucii de casă și apoi să mă cațăr în brațele lui. Când am mai crescut, mergeam amândoi în plimbări lungi pe câmp și la pădure, munceam amândoi în grădină, la vopsit ușile și geamurile și chiar la zugrăvit mă lua să îl ajut.

Tata m-a învățat cât de valoroasă sunt. Vorbea odată cu un vecin căruia, printre altele, îi spunea că pe fata lui nu o dă nici pe șapte feciori. Pe mine m-a pufnit râsul auzindu-l și m-am gândit: ”Ce prostii mai vorbește și tata!” Dar nu am putut să uit acele cuvinte și mi le amintesc și acum, când mă simt fără valoare și tata nu mai e lângă mine, ca să îmi spună cât de iubită și de prețuită sunt.

Tata m-a învățat să fiu independentă și să mă descurc singură. Voiam să-mi vizitez sora din Germania și pe vremea aceea se putea trece granița numai cu viză, iar vizele se obțineau destul de greu. Tata a stat la coadă la Consulatul German ore întregi, iar când am ajuns și eu acolo, nu mai era mult de așteptat și m-a lăsat să îmi iau viza singură. Atunci am fost nemulțumită și i-am reproșat că mă lasă singură, dar acum realizez: dacă ar fi făcut el totul pentru mine, cum m-aș fi descurcat acum, când el nu mai poate să mă ajute?

Tata m-a învățat să citesc Biblia. Îmi amintesc și acum cum mă sfătuia că, oricâte predici bune aș asculta, nu este de ajuns, ci este nevoie să citesc Cuvântul lui Dumnezeu și să-L las să îmi vorbească prin el, să mă ajute să înțeleg chiar lucruri noi, pe care nu le-am priceput înainte.

Tata m-a învățat ce înseamnă dragostea fără cuvinte. Când se făcea seară și eu nu ajungeam acasă, își lua bicicleta și venea după mine. Uneori mă incomoda și mi se părea că grija lui pentru mine este exagerată... dar acum cât mi-aș dori să mai am parte de ea! Iar când mama era plecată pentru un timp la sora mea și tata, fiind în comitetul Bisericii, a fost nevoit să meargă și el câteva zile la o conferință, la întoarcere m-a îmbrățișat ca și cum nu m-ar mai fi văzut de mult timp și a răsuflat ușurat că supraviețuisem singură acasă.

Tata m-a învățat să am grijă de cei pe care îi iubesc, prin exemplul lui personal. El s-a îngrijit cu drag de mama, timp de mulți ani, ea fiind deseori bolnavă, iar după ce el s-a dus într-o lume mai bună, am rămas eu ”în locul lui tata”, cum spunea mama. Mi-a fost tare greu, și încă îmi este greu fără el, chiar dacă au trecut mulți ani de când nu îl mai am lângă mine, dar ceea ce a sădit el în inima mea va rămâne acolo pentru totdeauna. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu tata pe meleagurile veșniciei!


Sursă imagine: Pinterest
Related Posts Plugin for Blogger...